Experiența vieții este un carusel emoțional, un spațiu uneori nesigur în care trăim în incertitudine, în care uneori nu știm de ce avem nevoie și de ce facem anumite lucruri.

Aici apare nevoia de dialog interior, de cunoaștere de sine, de contact emoțional cu noi înșine.

Și e atât de greu și de dureros să te asculți uneori, să cauți gândurile care-ți traversează mintea, să te întrebi ce emoții ai, să fii prezent acolo în durere, și să înduri, uneori neștiind ce te așteaptă.

Și până la urma experiența vieții o reprezintă emoțiile care ne traversează corpul in timp ce parcurgem anumite întâmplări, fie dureroase, fie neutre, fie bucurii nemărginite.

Și iată că un trecut dureros și traumatic ne transformă viziunea despre viață și ne creează așteptări dureroase despre viitor, trăim cu frica permanentă că vom fi pedepsiți, că se va repeta durerea trecutului.

Dar iată că viața ne așterne un viitor mai luminos, ne pune în fața unor întâmplări plăcute și ne oferă șanse, bucurii.

Și noi nu știm să le recunoaștem. Nu știm să le apreciem. Și nu intelegem de ce. Și suntem confuzi.

Cum poate o bucurie să mă destabilizeze și să mă facă să mă simt străin de ea și să mă disociez emoțional?

Te întrebi confuz cu privirea în pământ cum poate o bucurie să mă facă să nu simt nimic?

Te așteptai să simți împlinire, satisfacții, să te simți hrănit, să te simți iubit.

Dar în schimb nu simți nimic. Simți un gol interior, ca o gaură neagră ce-ți absoarbe viața din tine, ce te pune la pământ și te lasa inert, la limita supraviețuirii emoționale.

Acea gaură neagră este trauma.

Trauma proiectează compulsia la repetiție prin trauma bonding, ne alegem partenerul de viață care ne desconsideră, care nu ne implineste nevoile emoționale, care este rece, care este abuziv, care nu ne iubește. Ne simtim atrași de dramă și de persoane reci, în mod inexplicabil.

Trauma proiectează un scenariu de viață dramatic, în care suntem atrași de situații periculoase care repetă trecutul nostru traumatic.

Ne simțim atrași de dramă și orice fericire ne aduce în mod irațional anxietate.

Ca și cum nu merităm să fim fericiți.

Acesta este cercul vicios al traumei.

Trauma bonding, adică atracția de parteneri care nu ne împlinesc nevoile psihologice emoționale.

Și trauma scenariului de viață, în care suntem atrași de dramă, și facem alegeri în viață care să reproducă emoțiile, promisiunile din trecut, fantasmele din trecut.

În acest spațiu al traumei, în această gaură neagră emoțională suntem inerți, fără viață în noi, la limita supraviețuirii.

Putem ieși din el dacă suntem dispuși sa tolerăm anxietatea schimbării.

Da.

Binele ne va produce anxietate temporar, care se va reduce gradual pe măsură ce vom începe să ne valorizăm, să acceptăm iubire, să ne împlinim nevoile esențiale psihologice.