Problema legată de respect este un subiect sensibil, care ne face să ne simțim rușinați, neputincioși, chiar furioși în anumite situații, am decis să scriu despre ea, aici, într-un mediu mai sigur decât rețelele de socializare.

Nu reușim să impunem respect în relații pentru că nu reușim să atingem câteva componente psihologice fragile, despre care voi vorbi mai departe.

1. Respectul de sine

Vom începe cu prima componentă psihologică, care vine, desigur, din interior. Vom porni această călătorie către respect de la respectul față de noi înșine. Dacă nu am respect față de mine însumi, nu voi reuși să impun respect nici celorlalți. Relația cu ceilalți poate fi și o oglindire a relației cu mine însumi, în anumite situații.

Respectul de sine înseamnă să fiu în contact cu mine și să-ți ofer iubire fără să pierd părți din mine.

Respectul de sine înseamnă să nu-mi mai las stima de sine să fie condiționată de aprobarea celorlalți.

El înseamnă să-mi cresc stima de sine păstrând în permanență un contact cu mine.

Să ofer iubire fără să mă sacrific pentru tine, să ofer fără să aștept nimic în schimb, dar să vină acea iubire de la tine la un moment dat.

Înseamnă să ofer iubire necondiționată, fără să mă sacrific pentru tine, și tu să-mi oferi iubire înapoi pe parcurs.

Respectul de sine înseamnă iubire față de tine dozată în așa fel încât să nu renunț la părți din mine.

Respectul înseamnă să ofer fără să mă astept să primesc, dar dacă observ că nu primesc nimic mereu, să mă opresc și să mă protejez.

2. Frica de a impune limite personale în relații

Dacă ezităm să punem limite personale în relațiile interpersonale le permitem celorlalți să fie intruzivi, abuzivi, le oferim oportunitatea să nu ne valorizeze suficient.

Sinele nostru, nucleul nostru psihologic, este format din iubirea față de sine, iubirea față de ceilalți, valori personale și respectul de sine, conform teoriilor psihanaliste definite de Otto Kernberg.

Tendința de a fi ca o carte deschisă în relațiile interpersonale poate ascunde traumă și implicit o lipsă a iubirii de sine.

Dacă nu ne iubim suficient, nu ne valorizăm suficient, nu avem încredere în noi înșine și implicit nu avem un respect de sine.

Lipsa respectului de sine atrage lipsa respectului celorlalți, care vine să oglindească lipsa respectului față de noi înșine.

Neavând respect față de sine, vom avea tendințe să oferim totul în relații, în mod necondiționat.

Într-o lume ideală aceste dovezi de altruism necondiționat ar trebui să fie valorizate, să fie apreciate, însă realitatea vine să zguduie temeliile acestui deziderat. Astfel că oamenii care oferă prea mult, care nu cer nimic în schimb, nu sunt respectați. Iar respectul de sine este o parte a iubirii de sine, și fără iubire de sine, nu ne putem simți împliniți.

Comportamentul nostru de a face pe plac tuturor este o invitație la lipsă de respect. Ascunde o frică și o tensiune interioară copleșitoare de a nu fi acceptat.

Tendința de a fi pe plac tuturor este una irațională pentru că în realitate nu putem fi pe plac tuturor, indiferent ce am face. Această dorință irațională vine din copilărie, din interacțiunile cu o figură semnificativă, care nu ne respecta limitele sănătoase, iar noi am ajuns la concluzia că nevoile noastre nu sunt importante.

Oamenii cu instinctul de salvator sunt potențiale victime ale personalităților narcisiste.

Prin limite îi învățăm pe ceilalți cum să se comporte cu noi. Atunci când nu suntem de acord cu un comportament al celuilalt, care poate este intruziv, dezagreabil, contrar valorilor noastre, este nevoie să comunicăm asta pentru a ne păstra respectul față de noi pentru a ne proteja valorile și pentru a ne oferi iubire de sine, necesară pentru un sine bine integrat, care ne face să ne simțim împliniți.

Pentru o viață emoțională sănătoasă să-nvățăm să spunem NU.

3. Cazul Danny și frica de a impune limite

Frica de a impune limite în relații îmi aduce aminte de un personaj din cartea „Traume ascunse”, în care Danny, un pacient al doamnei psiholog Catherine Gildiner, un nativ indian, luat de la vârsta de 5 ani de statul canadian din brațele familiei și dus într-o școală unde a fost abuzat fizic și sexual de către personal, avea dificultăți în a-și exprima furia. Exprimarea furiei nu făcea parte din cultura nativilor, ei fiind educați să-și reprime furia. Ultima dată când și-a exprimat punctul de vedere Danny a fost la 5 ani când a văzut că sora lui era brutalizată de către personalul școlii, și atunci a protestat în limba lui nativă, și pentru această „greșeală” a fost bătut cu bestialitate, până la spitalizarea sa”.

Iată câ atât cultura din care provenea, dar și incidentul care i-a adus spitalizarea i-au blocat întreg spectrul emoțional lui Danny, astfel că el era prins într-un bloc de gheață, într-un iceberg, și naviga prin viață disociat. Disocierea, adică lipsa de contact emoțional cu noi înșine este un semn al traumei, și Danny avea un trecut întunecat, traumatizant și plin de singurătate.

Danny a ajuns la terapie pentru că l-a trimis patronul lui, lucra la o firmă de transport și era cel mai bun șofer de acolo. A fost trimit la psiholog pentru că-i murise familia în accident (soția și copilul), și el a doua zi s-a întors la serviciu ca și cum nu se întâmplase nimic, iar asta i-a trezit suspiciuni managerului.

Ajuns în terapie, unde a stat 5 ani de zile, a învățat după multă muncă cu el însuși, să impună limite în relații. De exemplu, șeful său de schimb îl poreclea într-un mod rasist și lui nu-i plăcea, dar îi era teamă să o facă, să nu fie concediat. Îi era teamă s-o facă pentru că la 5 ani când a impus limite a fost bătut cu bestialitate.

Dar iată că acum avea 35 de ani, era masiv, avea 1,90 m și avea tot dreptul să se apere de rasism. I-au trebuit ani de zile să învețe să-i spună acelui coleg că nu-i place și să-l roage să nu-l mai jignească.

În cele din urmă a făcut-o, colegul și-a cerut scuze, nu a fost concediat, și el se simțea mai bine.

Iată că furia nu este chiar un dușman, ci este un aliat. Așa cum spunea și Psiholog Dr. Sandra O`Connor în episodul 13 din Podcastul Terapie prin Cuvinte (https://youtu.be/1ch38APmK9c)

Furia este o emoție care ne protejează de intruziunile, agresiunile, lipsa de respect a celor din jur. Exprimarea furiei este cea de care noi ne temem. Ne temem că vom fi agresivi, violenți și că ne vom pierde relațiile, sau ne vom pierde controlul.

Putem să învățăm să spunem nu și într-un mod elegant, diplomat, și fără să acționăm impulsiv, agresiv, ca o formă de respect de sine. Dar despre cum să impunem limite, voi vorbi data viitoare.

Până atunci, dacă vrei să înveți să impui limite în relațiile cu persoanele dificile din viața ta, și să-ți exprimi furia elegant, poți comanda cartea mea „Supraviețuind Narcisismului” aici : https://carticusens.ro/produs/supravietuind-narcisismului-andrei-catalin-puscasu/